• Puncte de cotitură – Vol. I

De la naştere la 3 ani. Dezvoltarea emoţională şi a comportamentului copilului tău

 

Autori: Berry Brazelton, Joshua Sparrow

Traducere din limba engleză: Sorina Pătraşcu

Cartea scrisă de reputatul medic pediatru T. Berry Brazelton este dedicată tuturor părinţilor şi bebeluşilor lor, dar şi bunicilor, educatorilor şi adulţilor care lucrează cu copiii. Volumul de peste 700 de pagini reprezintă o carte fundamentală despre bebeluşi si copiii pâna la trei ani, scrisă pe limba tuturor.
Aspectele abordate în cele 43 de capitole sunt extrem de importante în dezvoltarea copilului. În prima parte a cărţii, autorul realizează o prezentare amănunţită a “punctelor de cotitură” – acele momente cheie în dezvoltarea motorie, cognitivă şi emoţională a copilului - începând de la naştere şi până la trei ani. Alimentaţia, somnul, abilităţile motorii şi cognitive, deprinderea toaletei, comunicarea sunt explicate în fiecare etapă de dezvoltare a copilului.
În cea de-a doua parte a cărţii sunt abordate dificultăţile dezvoltării copilului – probleme de care se lovesc cei mai mulţi dintre tinerii părinţi. Toate acestea sunt abordate atât din punct de vedere medical – pediatric, cât şi din perspectivă psihologică – aceea a bebeluşului ca persoană.
În încercarea de a răspunde la toate aceste întrebări, Puncte de cotitura este menită să completeze , nu să înlocuiască, sfaturile oferite de pediatrul copilului tău. Cartea este un ajutor important, dar în niciun caz nu reprezintă o alternativă la îngrijirea medicală absolut necesară a copilului.
Puncte de cotitura dezvaluie universul vast care se ascunde în fiecare bebelus şi îi ajută pe părinţi să-şi înţeleagă mai bine copiii, încă de la naştere.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Puncte de cotitură – Vol. I

  • Cod produs: De la naştere la 3 ani
  • Disponibilitate: În Stoc
  • 60,00 lei

  • Fără TVA: 50,42 lei

Etichete: Puncte de cotitură, Berry Brazelton, carte pentru parinti